Metoda Călătoria – modificarea convingerilor – studiu de caz – Alin

Multe dintre problemele noastre actuale, blocajele emoționale, sociale și chiar problemele de ordin organic (bolile) pot fi datorate propriilor convingeri. De multe ori, convingerile noastre sunt așa de puternice încât modelează întreaga percepție asupra vieții, fie că știm (foarte rar), fie că nu știm. Unele ne sunt transmise prin educație, altele ni le formăm singuri, ca și concluzii la experimente singulare prin care trecem. Unele se datorează filmelor și cărților pe care le citim. Impactul convingerilor este major – de ele depind libertatea și fericirea noastră.

O perspectivă asupra importanței lor ne-o oferă un proces tip Călătoria dedicat sistemului de convingeri. De un astfel de proces a avut Alin, care a auzit de metoda Călătoria de la soția lui (psiholog de profesie). În urma apelului telefonic, i-am recomandat să citească mai întâi Călătoria. Aproximativ la o săptămână după lecturarea cărții, Alin a fost programat pentru o întâlnire.

După ce ne-am cunoscut, Alin a mărturisit că lectura cărtii Călătoria l-a făcut să-și dorească să reînvețe să iubească oamenii. Cartea i-a clarificat această nevoie. Înainte de lecturare nu reușea să identifice de unde sunt blocajele în viața proprie, de ce atâtea dificultăti, atât la locul de muncă, cât și cu proprii părinți. A fost dezamăgit de unii oameni, pe scara ierarhică, la fostul loc de muncă, și ceva s-a rupt în interiorul lui, nu-i place deloc cum se simte de câteva luni. Are reacții pe care nu și le explică, referitor la oameni. Se consideră periculos pe sine, datorită unei furii interioare acumulate, și are scenarii în care se vede folosind această furie împotriva oamenilor care l-au rănit; are o puternică reacție de respingere fată de oameni (se manifestă inclusiv la nivel cutanat). Se simte foarte vulnerabil din punct de vedere emoțional, nu-și poate controla emoțiile, dar, paradoxal, se simte foarte puternic din punct de vedere fizic. I se pare foarte curios că, deși puternic și sănătos fizic, are dezechilibre așa puternice la nivel emoțional.

După relaxare și coborâre pe scară, Alin și-a întâmpinat propriul mentor-îngerul păzitor, care l-a însoțit-o de-a lungul călătoriei interioare.

Nava magică a credințelor (procedeu al metodei Călătoria) l-a condus în copilărie, la vârstă de 4 ani, când tatăl lui Alin s-a despărțit de mama lui Alin și  a întemeiat o nouă familie. Gestul tatălui (pe care îl vede singurul vinovat de despărțire) îl face să simtă că nu poate avea încredere în oameni, se simte trădat și pe sine, o simte trădată pe mama lui. Credința nesănătoasă pe care și-a format-o este în legătură cu oamenii: nu poți avea încredere în oameni.
În cadrul procesului Călătoria, Alin cerut binecuvântarea lui Dumnezeu pentru a se elibera de această credință nesănătoasă, iar la focul de tabără (procedeu specific metodei Călătoria) a purtat o discuție cu tatăl lui, căruia i-a reproșat gestul trădării. Alin i-a spus ferm și apăsat părerea lui sinceră despre acest divorț. La focul de tabără a fost prezentă și mama lui Alin, iar Alin a simțit nevoia să vorbească și să-i reproșeze tatălui, în numele mamei, lipsa lui de dragoste, lipsa lui de loialitate, de sinceritate. Eul mai tânăr al lui Alin și-a iertat tatăl cu greu, cu ezitări, și în mod special metoda interior-exterior și exterior-interior a netezit drumul spre acordarea iertării. În plus, eul mai tânăr a avut nevoie de baloane cu resurse: iubire, echilibru, detașare, puritate de copil, înțelegere, înțelepciune, milă.

Mentorul a curățat apoi vechea convingere din fiecare moleculă, și totodată de alte convingeri similare care i-au apărut lui Alin (oamenii sunt profitori, își urmăresc doar binele propriu, oamenii sunt invidioși, oamenii nu-și țin promisiunile).

După procesul curățării, Alin a rugat îngerul să taie legătura energetică dintre eul mai tânăr și tatăl lui, și a simțit că se eliberează de influența negativă și exemplul personal al tatălui lui .

Apoi, mentorul i-a prezentat lui Alin un adevăr profund: sursă încrederii este în el însuși: când are încredere în șine, se poate încrede și în ceilalți. Și mentorul a sădit nouă credintă și această certitudine a inundat ființă lui Alin, în fiecare moleculă și fibră a corpului.

La integrarea în viitor, Alin s-a văzut ceva mai încrezător în oameni, mai calm, mai echilibrat.
Procesul a inclus metoda interior-exterior și exterior-interior, care mi s-a părut în mod particular utilă pentru acest proces. Alin a avut o reticență în a-și ierta tatăl, și în urmă procesului am rămas cu o umbră de îndoială că Alin a putut să ierte complet, total, comportamentul tatălui său. De aceea, în următoarea ședință, ne vom reîntoarce să verificăm profunzimea procesului de iertare.

Bine ai venit în Libertate !

Sunt acreditat ca practician în metoda Călătoria (The Journey), din anul 2016. Metoda este descoperită și apreciată de un număr în creștere de psihologi, psihiatri, doctori și publicul larg, în urma lecturii cărții Călătoria, scrisă de fondatoarea metodei, Brandon Bays.

Metoda Călătoria mi-a adus mari și multe beneficii, cu atât mai multe și mai profunde cu cât am continuat să o practic. Dacă ai citit Călătoria, de Brandon Bays, atunci știi că este o metodă de a te descoperi și a-ți crește „coeficientul” bucuriei vieții. Este posibil doar să citești cartea și lucrurile din interiorul tău să se miște spre alte înțelesuri ale vieții. Te poți mira, apoi, că și oamenii și circumstanțele din viața ta devin favorabile, participând și ele la ceea ce vrei să se întâmple în viața ta.

Methodos înseamnă „drum”. Călătoria este drumul spre tine însuți, așa cum nu te-ai cunoscut niciodată. Este mai ales un drum spiritual, pentru că, după Călătorie (şi în timpul ei), vei simţi şi aprecia natural, mai mult decât înainte, divinul din tine şi din lume.

Dacă ai avut momente în care ai spus că viața e grea, că e tristă, că e nedreaptă, te asigur că în urma Călătoriei vei fi pus în fața unei alte realități, un pic mai valabile. Vei putea să trăiești mai bine, fără să schimbi ceva în ceea ce ai, ceea ce cumperi, etc. Dar vei schimba relația cu tine însuți, în ceea ce simţi despre tine, în ceea ce crezi. Într-un mod atât de sănătos, încât, după ce te vei cunoaște (știu, sună nepotrivit, dar e adevărat), vei simți cu adevărat libertatea.

De aceea, te invit la o Călătorie cu tine însuți, ca să spui, la sfârșitul ei: Sunt liber !

Mă poți contacta la dvoinea@gmail.com sau 0745955210 pentru programare și o discuție prealabilă despre Călătoria Ta.

Bine ai venit în Libertate !

renastere